REFERENDUMUL, explicat de primarul Ciprian CIUCU: Să vedem ce competențe are Primăria Generală, sectoarele, iar banii să urmeze necesarul de operare

Publicat: 18/10/2024, 14:35

Primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu, a explicat, după întâlnirea pe care a avut-o cu primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, și cu președintele PNL, Nicolae Ciucă, pe marginea referendumului, că nu are nicio problemă cu componenta de Urbanism, însă a dorit să clarifice  întrebarea legată de Buget. Practic, nu ar ajunge mai puțini bani la sectoare, ci ar urma să stabilească „ce competențe are Primăria Generală, ce competențe au sectoarele, iar banii să urmeze necesarul de operare a acelor servicii și de investiții în acele servicii.”

„Dacă vom pune numai din pix, se va ajunge la o babilonie în Consiliul General. Fiecare va trage spuza pe turta lui și nu știu dacă va câștiga Primăria Generală, unde are un primar independent”, crede edilul de la Sectorul 6, Ciprian Ciucu, despre maniera în care a fost distribuit până acum bugetul Capitalei, între administrația generală și cea de sectoare. De aceea, după Referendum, se dorește o clarificare a atribuțiilor fiecărui sector în parte și, implicit, ale primarului general.

Dacă Primăria Generală are utilitățile mari, cum ar fi apă, canal, termoficare, transport, are nevoie de mai mulți bani pentru investiții și pentru operarea acestor servicii, n-am niciun fel de problemă.Dar dacă sectoarele au nevoie, sectoarele, de exemplu, gestionează școlile, gestionează management-ul deșeurilor și atunci noi vom putea și analiza corectă, care trece la un alt nivel al discuției, pentru că în acest moment este încă superficială, dar noi trebuie să o aprofundăm după ce va trece referendumul, este să luăm o matrice și să vedem exact ce competențe are Primăria Generală, ce competențe au sectoarele, iar banii să urmeze necesarul de operare a acelor servicii și de investiții în acele servicii. Dacă vom pune numai din pix, se va ajunge la o babilonie în Consiliul General. Fiecare va trage spuza pe turta lui și nu știu dacă va câștiga Primăria Generală, unde are un primar independent.

Ciprian Ciucu a subliniat că nu are nicio problemă cu întrebarea legată de Urbanism, având în vedere că a urmat aceeași metodă ca și Nicușor Dan, de a nu elibera certificate de urbanism în baza unor Planuri Urbanistice Zonale(PUZ) anulate.

În ceea ce privește partea de urbanism, nu am niciun fel de problemă. De ce? Pentru că cred că, de fapt, sunt singurul primar din București, domnul Nicușor Dan știe acest lucru, care  i-a urmat politica în urbanism. Sunt singurul care nu a prelungit certificate de urbanism date pe PUZ-uri anulate și am, nu știu, vreo 50-60 de procese în instanță pe acest fapt. Deci, eu n-am niciun fel de problemă pe partea de Urbanism. În ceea ce privește partea de Buget, aici noi am discutat și am agreat anumite lucruri, pentru că lumea are impresia că s-a decis ca sectoarele să ia mai puțini bani.

CITEȘTE ȘI:

Reacțiile lui Nicușor Dan și Nicolae Ciucă, despre întrebarea PSD legată de droguri din Referendum. Ciucă: O să analizăm

Nicușor Dan, întrebat despre cât ar costa Referendumurile din 24 noiembrie: ,,Între 7 și 10 milioane de lei”

Luiza Dobrescu
A absolvit studii superioare de jurnalism și are o experiență de peste 15 ani în mai multe redacții de presă scrisă și TV, din România.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Un limbaj pe care Putin îl înțelege”. Ce sunt rachetele ATACMS cu rază lungă cu...
Mihaela Botezatu a răbufnit la nici o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană: „Eu...
FOTO. Ce imagini! Apariția decoltată şi transparentă a celei mai frumoase jurnaliste sportive din lume
Cum va fi influențat războiul după ce SUA au permis Ucrainei să atace Rusia cu...
IMAGINI CUTREMURĂTOARE de la înmormântarea Andreei Cuciuc! Lacrimi de jale și piese interpretate de adolescentă...
Cum arată în realitate misterioasa plajă neagră din Game of Thrones. A devenit unul dintre...
Prima reacție a Moscovei, după ce Kievul a primit dreptul să folosească rachete ATACMS pentru...
Divorț surprinzător în showbiz! Vedeta pe care ai văzut-o la PRO TV într-un serial celebrul...
1.800 de lei ÎN PLUS la pensie, în decembrie 2024, pentru 400.000 de pensionari din...
Răcire bruscă în toată țara, de la mijlocul săptămânii, cu diferențe și de 15 grade...
Igor Cuciuc își urlă neputința: Andreea, întoarce-te acasă! Durere sfâșietoare
A apărut o nouă teorie în cazul morții lui Vladimir Shklyarov! Balerinul rus ar fi...
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Ciolacu, Grindeanu si Simonis s-au plimbat in străinătate în avioane private, închiriate de firma Nordis....
Structura IMENSĂ găsită pe fața ASCUNSĂ a Lunii
A murit cel mai iubit actor. Lumea e în lacrimi: Pierderea pe care o simțim...
Cea mai mare frică a lui Ceaușescu. Cum a ajuns să preia puterea totală
De ce întârzie UEFA verdictul în cazul meciului România- Kosovo. Când ar putea veni decizia
Imagini șocante cu părinții Andreei Cuciuc, din timpul slujbei de înmormântare! Artistul, cu mâinile pe...
VIDEO Daniela Iliescu este gravidă cu al doilea copil! Culiță Sterp și partenera lui au...
Starul baletului Vladimir Shklyarov a murit după ce a căzut de la un balcon. Cum...
BANCUL ZILEI. Bulă o întreabă pe Bubulina: – Ce ai pregătit pentru astăzi?
Cu cât s-a vândut la licitație un ceas de buzunar dăruit căpitanului care a salvat...